Valentin Mihăilă a marcat pentru Parma și e pe val în Italia: românul a punctat în cea mai recentă etapă din Serie B în meciul cu Venezia, câștigat la limită de liderul diviziei secunde, scor 2-1.
În urma acestei victorii, echipa lui Mihăilă și Dennis Man și-a consolidat primul loc și a ajuns la 48 de puncte acumulate în 23 de runde.
Mihăilă a deschis scorul pe „Ennio Tardini” în minutul 21 din pasa lui Hernani, reușită care l-a dus la cota trei în acest sezon de Serie B.
Egalarea a venit însă rapid pentru Venezia, doar cinci minute mai târziu, prin Joel Pohjanpalo, fost atacant al celor de la Bayer Leverkusen.
Din fericire pentru Man și Mihăilă, Parma a dat lovitura chiar în ultimele momente ale jocului, în minutul 90+10, prin Drissa Camara, care a marcat pentru 2-1 și a stabilit scorul final.
Dacă fostul jucător al Universității Craiova a fost schimbat în minutul 82 de Wylan Cyprien, Dennis Man a fost integralist și a fost notat cu 7,4 de Flashscore, la fel ca Mihăilă.
„Dacă echipa asta îmi amintește de Parma mea? Da. Atât rezultatele, cât și liniștea din mediul înconjurător. La Parma sunt condiții optime, iar au oamenii au înțeles că e un proiect care mai departe de acest sezon. Ambițiile clubului sunt alimentate de faptul că echipa își demonstrează meci de meci calitățile. Dar campionatul este unul imprevizibil și trebuie să rămânem precauți și pragmatici.
Parma trebuie să se gândească doar la următorul meci, cel cu Veneția. Va fi un duel extrem de interesant. Sunt două echipe bine organizate, cu jucători care au calitate individuală. Va fi un joc deschis oricărui rezultat”, spunea Prandelli, înaintea meciului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER